Uite, mama, cum am crescut noi

Uite, mama, cum am crescut noi

22 de ani nu inseamna chiar atat de mult. Vine totusi un moment in care te uiti pe chipurile oamenilor din jurul tau si ti se pare ca sunt lucruri care s-au schimbat. Detalii care iti scapa, cuvinte care iti aluneca printre degete si voci care se schimba peste noapte. Prietenii tai si-au schimbat accentul si sunt gata sa faca copii. Oamenii cu care ai crescut se casatoresc si incep sa adopte tot mai multe idei care n-au fost niciodata a lor. Impotriva carora militau acum ceva timp.
Toti oamenii buni pleaca din Iasi. Din Brasov, Sibiu, Constanta. Pleaca de peste tot. Spre Bucuresti, unde nu sunt cainii cu covrigi in coada, dar unde se gasesc de toate. Spre alte tari, cu speranta ca o sa-si poata trai decent vietile. Apatrizi, cosmopoliti, in cautarea unor lucruri de care nici ei nu sunt siguri, dar din care sunt determinati sa nu se mai intoarca.Ce se intampla cu ei odata ajunsi acolo e mai greu de spus. Delirul acesta al zilei de maine de care ne e frica, dar pe care o asteptam ca de un om pe care il dorim, dar de care stim ca ar trebui sa ne ferim.
None the wiser.


Se intampla un fel de maturizare fortata. Ma intalnesc seara la 6 la ceai cu oameni pe care-i stiu de mult timp si-i vad cu cearcane mari, capetele plecate comandand primul lucru din meniu pe care le cad ochii, de parca nimic n-ar mai avea gust. Ii aud vorbind cu jumatate de gura si fac comparatia cu vreo 2 ani in urma. Nu stiu inca daca era mai bine sau mai rau, dar erau mai ei. I-am tinut aproape, i-am vazut crescand. Nu de fiecare data in oamenii care puteau deveni. Alteori insa m-au tintuit in scaunul acela si i-am vazut, o desfasurare de forte care mutau muntii din loc.
Se intampla un fel de maturizare fortata, de parca am fi cu totii obligati sa ocupam cat mai putin spatiu atunci cand ne deplasam spre viitor. De parca ne transformam in umbra parintilor nostri care ne-ar vrea exemplare model ale societatii, dar fericiti in acelasi timp. Toate lumea are job-uri si plateste facturile, dar uita totusi de vise. De toate planurile care aveau sa-i transforme in ce voiau ei mai mult si mai mult.

De la o varsta lucrurile se schimba. Asteptarile se schimba. Esenta n-ar trebui sa se schimbe. Maturizarea asta precipitata ne secatuieste de toata vlaga caracteristica sangelui asta tanar din venele noastre inca neincercate de marile drame. Hai sa nu ne amagim, suntem prea tineri ca sa pretindem ca tinem greutatea lumii pe umerii nostri. Unde va este, sange tanar, determinarea de a face ce v-ati dorit intotdeauna? Unde va e sange tanar, dragostea de tara, de viata, de suflete dezbracate?
Sunt inca o mie de lucruri care ne dor, dar de care nu mai vorbim, de parca am obosit, de parca am imbatranit. Le-am vazut deja pe toate. Nimic nu ne face mai fericiti pentru mai mult de cinci minute, nimic nu ne mai motiveaza, nimic nu ne mai excita. Suntem crescuti inainte de vreme. Avem deja temerile pe care altii le au abia la treizeci de ani. Timpul nu mai are rabdare. Nu e firesc. Schimbarea aceasta din ucenici intr-ale vietii in costume si voci blazate.
Hai sa nu ne amagim: inca n-am crescut.

0 Response to "Uite, mama, cum am crescut noi"

Trimiteți un comentariu

Iklan Atas Artikel

Iklan Tengah Artikel 1

Iklan Tengah Artikel 2

Iklan Bawah Artikel