-->

De ce nu scrieti? Azi, acum.

Unul dintre lucrurile de care m-a convins cele cinci luni petrecute intr-o alta tara e ca, indiferent de locatie, cine se aseamana se aduna. Intotdeauna. Oamenii cu pasiuni si idei comune tind unul catre altul, se gasesc in orice mediu si in orice situatie.

Prin urmare, am trecut relativ repede peste socul provocat ca de faptul ca majoritatea prietenilor mei, dupa ani de prietenie si discutii despre articole, carti si povesti de viata mi-au marturisit, cu nasul in cafeaua din fata, cu ochii pe sub masa si mainile incremenite langa corp ca: ” si eu scriu.” Asa, dar stii, intr-o zi o sa publice si ei ce scriu, o zi neclara si foarte indepartata cand vor lua toate caietele, toate foile ascunse prin dosare si, mai ales, tot curajul din dotare si vor pasi in lume. Pana atunci insa: “scrie tu, Jacqueline!”

Si stiu oamenii astia. Le cunosc abilitatile, le stiu experientele (si ce experiente si as! cate s-ar mai putea scrie despre ele). Stiu ca am incercat sa le strecor langa cafea si ideea ca ar fi bine sa puna pe hartie toate lucrurile care ii macina sau care ii fac fericiti. Am incredere ca, desi n-o sa fie nimeni Hugo sau Balzac din prima, povestile pe care le poarta cu ei pot schimba niste lucruri, pot atinge niste oameni. Si mai ales, ii pot elibera pe ei, de greutatea toate experientelor care i-au transformat in oamenii care sunt astazi.

Dar ei nu scriu. Sau o fac rar. Citesc cu atentie ce le scapa printre degete, mai prind o fraza, un mail si o promisiune: “intr-o zi o sa-ti trimit toate mail-urile de care iti spuneam si vei scrie o carte despre asta.” Dar cand va veni acea zi n-am mai auzit. Si ma bat cu morile de vant si toti, de la fosti iubiti la prietene de-o viata, se ascund, se poticnesc, se impiedica de ei insisi in drumul spre coala de hartie.

Si nu inteleg ce asteapta. De ce lipsa asta de curaj de a-si scrie povestile. De unde blocajul asta emotional constant. Poate ca imi vine greu sa empatizez total pentru caam ajuns sa cred ca ma exprim mai bine in scris decat face to face, dar cum pot oamenii acestia sa nu constientizeze impactul pozitiv pe care l-ar avea asupra celorlalti? E clar, nu toti vor fi de acord cu ei, e clar vor starni frustrari in unii, dar la sfarsitul zilei, din experienta proprie, singurii care conteaza sunt oamenii pe care cuvintele tale i-au atins, fie ca au fost sau nu de acord cu tine.

Ah, stiu, sunt o multime de agramati care au impresia ca au ceva de transmis, dar voi sunteti oamenii in care am incredere. Si daca aveti macar putina incredere in mine si ce scriu atunci stiti ce am vazut in voi, stiti de ce insist acum.

In anul trei de facultate, la un seminar, ni s-a cerut tuturor sa ne facem un blog, pe care sa-l updatam cel putin o data pe saptamana. si mi-am vazut pentru prima data colegii, studenti la jurnalism de altfel, privind speriati unii catre ceilalti, protestand impotriva deciziei profesoarei imediat ce aceasta a iesit din clasa. “Nu e drept sa ne oblige sa facem asa ceva, poate eu nu vreau sa public nimic.” Si da, asta o spuneau studenti la jurnalism care, nu-i asa, se pregateau in facultate sa scrie, sa vorbeasca la radio, sa povesteasca la TV. Despre experientele altora si ale lor. Despre lumea in care traiau.

Pana la urma, experimentul a avut succes, omuletii si-au vazut blogurile citite si analizate, si-au vazut limbajul de lemn si excesul de clisee filtrat de ceilalti si au vazut ca se pot sa aiba o directie. Mi-as dori cumva sa fac si eu acelasi experiment cu prietenii, cu cititorii, cu toate cunostintele care stiu ca ar putea sa-si spuna povestea, dar nu indraznesc inca. Care stiu povestea unui prieten, unei comunitati. Care au in minte zeci de scenarii care n-au vazut niciodata lumina hartiei sau blank-ul unei pagini de Word. :)

Nu mai e timp, viata nu mai are rabdare. Ideile se pierd, detaliile se sterg din memorie, emotiile devin vechi. Acum e momentul de a scrie, de a scrie, de a scrie, de a pune totul in pagini de hartie, in documente in Word, in jurnale, in caiete vechi, de a obosi degetele si mintile, de a transmite ceva.

Azi e ziua in care furtuna din voi se poate transforma in istorie.

Ce mai asteptati?


Sursa foto: tumblr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sponsored

Abonați-vă la newsletter-ul meu

Postari populare